METAMORFOZE 7

PE urmele maestrului




2026 marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai importanți artiști români și una dintre figurile care au schimbat felul în care privim sculptura și arta modernă.


Pentru ediția a 7-a a proiectului Metamorfoze, am ales să privim spre opera lui nu pentru a o reproduce, ci pentru a o reinterpreta.


CONCEPT



2026 este anul în care se împlinesc un veac jumate de la nașterea lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai apreciați artiști plastici români.

Nu am vrut să lăsăm această ocazia să treacă fără a dedica ediția de anul acesta a proiectului Metamorfoze operelor acestora, dar și a viziunii marelui maestru asupra artei.

Opera brâncușiană este o odă adusă abstractului, așadar, muralele din acest an fac o analiză în plan a lucrărilor maestrului încercând să distileze și mai mult esența acestora. Astfel, încercăm să aducem un omagiu propriu prin aceste noi lucrări murale din Târgu Mureș, către cine a fost și ce ne-a lăsat spre analiză în urma sa Constantin Brâncuși.

Realizăm cu tristețe că în timpul vieții acestuia, propria țară nu a prezentat un suport real în procesul creativ pentru marele artist, însă de-alungul acestui an am văzut numeroase activități și evenimente care au încercat să echilibreze cumva această nedreptate, de aceea am decis să aducem și noi un plus acestei inițiative.



SCHIța de bază:

Schița principală pentru proiectul Metamorfoze 7 a fost dezvoltată prin analiza portofoliului de lucrări din toată perioada creativă a lui Brâncuși. 

Odată ce am făcut o selecție de lucrări cunoscute sau mai puțin cunoscute, am trecut la un pas de extra abstractizare a acestora, prin eliminarea unei dimensiuni în construcția lor, aplatizându-le.

Astfel am creat o compoziție care reprezintă o galerie plată a lucrărilor lui Brâncuși, care pot fi însă ușor recunoscute după silueta acestora.

Am decis să integrăm și privirea pătrunzătoare a artistului în sine și citatul de la care a pornit toată lucrarea, pentru a încerca să surpindem în aceste fațete o parte din esența marelui sculptor.

Sperăm ca această compoziție să invite privitorii la un studiu mai amplu a portofoliului artistului, fără a le oferi totul mură-n gură.

Uite ce am facut anii trecuti:

Proiectul Metamorfoze 7 este co-finanțat de Primăria Târgu Mureș – Marosvásárhely Polgármesteri Hivatala prin concursul de proiecte culturale 2026.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Municipiului Târgu Mureș şi a Consiliului local care nu sunt responsabili de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.